Nu ne vindem țara

    În afară de diviziune, fear-mongering, bîlci-shows și minciuni sfruntate zilele astea se dezbate balanța financiară a României, dacă în realitate suntem net-primitori sau net-plătitori în pușculița Europei / US / lumii.

    N-am numerele la mine (dificultatea de a face rost de cele negre e exact motivul pentru care dezbaterile sunt lungi, complicate și de cele mai multe ori neproductive) dar pentru aceste zile este importantă percepția acestui lucru, i.e. dacă una sau alta dintre ipoteze este majoritară în rândul celor care votează.

 

    Psihologic vorbind poziția de „întreținuți” e foarte greu de acceptat (atât în relații individuale, cât și ca grup, nație), și înclin să cred că majoritatea ar prefera să producă mai mult, să dea ei bani și astfel să stabilească ei „policies”, nu Bruselu'.

    Am însă aproape certitudinea că toți cei care votează schimbarea consideră că suntem net-plătitori dar că asta nu se vede / nu se poate demonstra clar (i.e. că ceea ce intră pe o parte iese dublu pe cealaltă, zis pe scurt).

    Aproximativ pe linia descrisă de John Perkins în “Confessions of an Economic Hitman”, o strategie care a fost aplicată cu succes în varii zone, culturi, economii (Guatemala, Iran, Panama, Ecuador, multe părți în Africa, Argentina, și Europa de Est... lista e lungă și incompletă) și care strategie a sifonat trilioane dinspre plebea din țările respective spre corporații care au capitalizare mai mare decât multe țări mari.

Strategia e rezumată în primul minut al acestui video.

 

 

În acest moment mi se pare mai puțin important cât de aproape de adevăr e prezentarea și interpretarea acestei „linii de execuție”, cât mai ales care este percepția (publică și mai ales privată) în România, percepție care „în lumina ultimelor rezultate” pare să încline în partea asta, a net-plătitului. (e.g. „cine a mai văzut bănci și corporații care să facă opere de caritate ?”)

    Și atunci figurile candidaților devin secundare și rămâne doar simbolistica – pe cine asociem cu ce set de politici.

 

    Dacă aveți timp și pentru restul de video apar nume cunoscute, unele implicate și în „reconstrucția” României (gen Bechtel).

    Spoiler : în majoritatea cazurilor când în trecut alți „suveraniști” au câștigat tot nu s-a terminat bine, ba uneori și mai rău, pentru că big money au făcut totul ca ei să eșueze. IMHO singura speranță e cu o tranziție „soft” și educată, pe linia Milei – căci cu cea „hard” și proletară încercată de ex. de Chávez s-a văzut unde s-a ajuns.